CUM A GÂNDIT AUTORUL?

   Anumite întrebări insistente ies la suprafață în activitatea CERCETĂTORULUI structurii lucrărilor de artă vizuală. Ele se referă la obiectivitatea corespondenței dintre gândirea sa și cea a AUTORULUI lucrării studiate. Sunt în acord cu AUTORUL? Deviez cumva de la preocupările structurale ale AUTORULUI? Sunt independent de stereotipurile și prejudecățile mele de gândire structurală?

   Cercetătorul poate răspunde folosind principiile FENOMENOLOGIEI sau ONTOLOGIEI structurii lucrărilor de artă vizuală. El trebuie să-și asume și rolul comunicativ al PRIVITORULUI, cu nevoile sale de aprofundare artistică.  Deci, în expunerea ce urmează, rolul  PRIVITORULUI va fi echivalent cu cel al CERCETĂTORULUI structurii vizuale. De asemenea, când vom face referire la FENOMEN, vom avea în vedere FENOMENUL CREAȚIEI vizuale din punct de vedere structural.

   Obiectivarea este realizarea certitudinii FENOMENULUI vizual-artistic în CONȘTIINȚA UMANĂ, independent de impresiile subiective ale individului implicat în procesul CREAȚIEI. Este opusă obiectualizării prin care se pretinde o falsă concretizare a FENOMENULUI vizual-artistic, independent de CONȘTIINȚA UMANĂ, ca obiect-produs artistic. Obiectivarea FENOMENULUI vizual-artistic se realizează în trei trepte:

    1) INTUIȚIA sau simțirea;

    2) GÂNDIREA sau conceptualizarea;

    3) TRĂIREA sau participarea.

   INTUIȚIA presupune manifestarea FENOMENULUI în CONȘTIINȚĂ prin intermediul simțurilor la NIVEL SENZORIAL și în cadrul ambianței cultural-artistice a PRIVITORULUI și AUTORULUI în mod vag-afectiv. Se manifestă printr-un anumit lirism al exprimării verbale, dar nu prin exactitate descriptivă sau precizia morfologică a motivării deciziei actului lucrativ. Este un stadiu al căutărilor estetice difuze în care apar impulsuri către certitudine, dincolo de plăcere sau respingere. Incompletitudinea instrumentarului de conceptualizare nu oferă claritate relațională, ci nesiguranță și ezitare în sensul unificator al participării.

   Dialogul cultural-artistic dintre AUTOR și PRIVITOR este liber, dar nu eliberator, pentru că implică o multitudine de posibilități de abordare conceptuală și de modelare constructivă. Însă, fără criterii de organizare și relaționare, problemele nu pot primi răspuns și relațiile nu pot fi unificate, contextul nu este accesibil în mod direct și complet, ci parțial și discontinuu.

   În comunicarea dintre AUTOR și PRIVITOR își poate face loc o noțiune falsă,  SECRETUL CREAȚIEI, datorită ridicării la statut de regulă a vaguității gândirii. Rezultă o inechitate de dialog între cei doi interlocutor pentru că SECRETUL este atribuit doar AUTORULUI, în timp ce PRIVITORULUI îi rămân doar repere disparate și modalități arbitrare de interpretare prin gândire într-o spirală nesfârșită de combinații ale posibilităților de relaționare. Tot în mod eronat, identificăm lipsa de unitate și organizare cu CREATIVITATEA și jocul, care sunt atât de ușor confundate și supraestimate față de CREAȚIE. CREATIVITATEA trebuie să rămână doar un antrenament al CREAȚIEI, chiar dacă deschide orizonturi fenomenale potențiale în pregătirea procesului de lucru artistic.

   GÂNDIREA presupune manifestarea FENOMENULUI în CONȘTIINȚĂ la NIVEL PERCEPTIV și COGNITIV de organizare spațială. Țintele perceptive, sintetizate combinatorial-neurologic la NIVEL CORTICAL, sunt integrate în HĂRȚILE COGNITIVE ale memoriei de lucru și de lungă durată de-a lungul CĂILOR VENTRALE și DORSALE. Aici sunt elaborate PROPRIETĂȚI CROMATICE și NONCROMATICE ca repere conceptual-noționale. Ele sunt unificate relațional în sensul generării deciziei efectoare a acțiunii lucrativ-motrice într-un proces unificator numit REDUCȚIE.

   OPERAȚIILE DE GÂNDIRE uzuale aplicate în rezolvarea de probleme  – DEDUCȚIA și INDUCȚIA – nu susțin caracterul unificator și reductiv al gândirii fenomenologice. REDUCȚIA presupune o operaționalizare bazată pe ABDUCȚIE, în care, dintr-un anumit set de observații filtrate și categorii sintetizate, este aleasă cea mai plauzibilă concluzie emergentă de relaționare.

   În cercetarea structurală, ABDUCȚIA presupune trei trepte operaționale:

    1) ANALIZA - care oferă informația imagistică filtrată cartografic și demontată constructiv pre-relațional;

    2) SINTEZA - care implică relaționarea categorială a reperelor analitice ale proprietăților structurale;

    3) ESENȚIALIZAREA - care presupune simplificarea sau REDUCȚIA multitudinii de posibilități de relaționare, pe bază de similaritate, opoziție și ordin de prioritate ATENTIVĂ la două componente morfologice: FONDUL și OBIECTUL, cu reliefarea OBIECTULUI.

   Prin REDUCȚIE, ABSTRACTIZAREA se concretizează ca ESENȚIALIZARE a SINTEZEI, și nu a ANALIZEI, opusă generalizării intuitive. Devine evident faptul că noțiunea de ABSTRACTIZARE asociată cu imaginile non-figurative de tip geometric sau gestual este nepotrivită. ABSTRACTIZAREA este orizontul de ESENȚIALIZARE al REDUCȚIEI oricărui tip de rezolvare constructivă, inclusiv cea figurativă.

   TRĂIREA este depășirea sau transcenderea REDUCȚIEI FENOMENULUI prin acțiune, în CONȘTIINȚA AUTORULUI, și inițierea unui nou FENOMEN în CONȘTIINȚA PRIVITORULUI.

   După cum am spus, limitarea INTUIȚIEI în comunicarea dintre AUTOR și PRIVITOR este falsul SECRET al  CREAȚIEI – atribuit AUTORULUI de către PRIVITOR. El este nevoit să se mulțumească doar cu frânturi disparate de informații, provenite de la festinul cunoașterii artistice, și să spere la împlinirea sa spirituală prin interpretări multiple, discontinue și speculative. Înstrăinare comunicațională provine dintr-o înțelegere greșită a statutului AUTORULUI și al PRIVITORULUI. Atât AUTORUL, cât și PRIVITORUL, au același statut în fața orizontului CREAȚIEI. Amândoi participă în mod egal la actul de CREAȚIE. Decalajul nu se referă la implicarea lor creatoare, ci la etapele procesului de CREAȚIE, după cum urmează:

    • AUTORUL se implică prin INTUIȚIE și acțiune în TRĂIRE;

    • PRIVITORUL se implică prin INTUIȚIE și REDUCȚIE, condus de IMPULSUL acțiunii AUTORULUI, care conduce PRIVITORUL către decizia proprie de acțiune artistică în TRĂIRE.

    • AUTORUL este și PRIVITOR în diferitele etape de ale procesului de lucru.

   TRĂIREA este îndeplinirea INTUIȚIEI prin faptă, nu prin GÂNDIRE, în urma efortului REDUCȚIEI. Însă, deși REDUCȚIA pare a fi o punte de legătură între GÂNDIRE și EXPERIENȚA TRĂITĂ, de fapt, între ele există o adâncă și insurmontabilă prăpastie care presupune starea de APORIE - detașare și suspendare a operațiilor de GÂNDIRE după realizarea REDUCȚIEI.  Ca să ajungi la starea de APORIE nu trebuie să renunți în mod direct la GÂNDIRE, adică să te detașezi de GÂNDIRE în mod artificial și voluntar. În stadiile pedagogice ale procesului de CREAȚIE, atât viitorul AUTOR, cât și viitorul PRIVITOR, trebuie să fie ghidați și lăsați să ajungă la necesitatea APORIEI în mod APODICTIC, urmând calea unică a CREAȚIEI prin unificarea relațiilor structurale în REDUCȚIE. De asemenea, APORIA este compatibilă cu ABDUCȚIA, pentru că REDUCȚIA nu presupune cauze inductive și efect dedus. În schimb, avem cauză relațional-conectoare și efect plauzibil-emergent, independent de voința de anticipare și predictibilitate operațională imediată. ABDUCȚIA susține SPONTANEITATEA ESENȚIALIZĂRII în ABSTRACTIZARE.

   Manifestarea FENOMENULUI vizual-artistic este posibilă prin intermediul AUTORULUI, care nu este, însă, sursa absolută a fenomenului. AUTORUL este o verigă într-un flux de FENOMENE culturale și spirituale, în cadrul ecologic-social al comunității sale. Intuițiile spirituale și acțiunile lucrative ale AUTORULUI sunt în orizontul CREAȚIEI. PRIVITORUL este el însuși un AUTOR care are acces la orizontul CREAȚIEI prin lucrarea AUTORULUI, dar nu prin AUTOR în mod direct, ci datorită abnegației sale. În nevoia sa de obiectivare relațională, PRIVITORUL trebuie să evite interpunerea între conștiința sa și CREAȚIE a individualității personaliste a AUTORULUI care poate rezulta într-o obiectualizare artificială a fenomenului CREAȚIEI, un NUMEN inaccesibil cunoașterii. CREAȚIA nu poate fi obiectualizată pentru că se manifestă ca un orizont al INTUIȚIEI și al TRĂIRII, nu ca o finalitate externă, și nici ca un instrument al GÂNDIRII.

   Comunicarea obiectivă dintre PRIVITOR și AUTOR este inter-personală – nu individual-personalistă – în orizontul CREAȚIEI, nu al obiectului de artă.

   În concluzie, concordanța dintre GÂNDIREA AUTORULUI și cea a PRIVITORULUI nu are relevanță. Scopul cercetării este să se ajungă la decizia comună de activare lucrativă, dincolo de operaționalitatea GÂNDIRII. Decizia lucrativă este o urmare a impulsului spiritual al INTUIȚIEI și a efectului unificator-relațional al GÂNDIRII PRIVITORULUI și AUTORULUI. INTUIȚIA și TRĂIREA sunt decisive în actul CREAȚIEI, dar declanșarea TRĂIRII se realizează prin emergența în GÂNDIRE a discontinuității APORIEI, nu prin replicarea operațiilor de gândire a AUTORULUI de către PRIVITOR.   

   GÂNDIREA generează în CONȘTIINȚĂ o tensiune maximă între nevoia de egocentrism a individului uman izolat și cea de integrare ecologic-socială prin implicare inter-personală a interlocutorilor dialogului artistic. CREAȚIA se realizează la nivel inter-personal prin depășirea GÂNDIRII individuale în CONȘTIINȚA unificatoare a FENOMENULUI.