APLICAȚII
Uneori, natura umană te impresionează cu o forță uimitoare care descurajează orice dorință de explicare rațională a fenomenelor esențiale structurale vizual-artistice. Ceea ce dorești să aduci la suprafață prin puterea descoperirii științifice riguroase se regăsește deja în exemplul uman, cu atâta spontaneitate, claritate și dezinvoltură, încât nu soliditatea și aplicabilitatea teoriei contează, ci integritatea personalității artistului, care trebuie urmată și respectată în temeritatea și unicitatea sa de scrutare a orizontului creației vizuale. În acest caz, gândirea științifică doar obturează contactul direct dintre autor și privitor și trebuie să lase loc firescului trăirii.
Totuși, nu toți copiii se nasc în familii de artiști, unde pot primi o educație creativă, cu atenție, răbdare, dragoste de frumos și respect pentru creație. Astfel de legături au o natură intima și spirituală care nu poate fi replicată instrumental în mediul pedagogic fără modelul unor personalități cu caracter adânc uman și formator artistic. Și, totuși, cum putem să aprofundăm pedagogic cunoașterea actului artistic vizual, dincolo de rutina ei lucrativă și dincolo de reperele sale teoretice uzuale? Cum putem să înțelegem această interiorizare a actului artistic lipsit de prejudecăți exterioare? O ceașcă de cafea și o plimbare în parc pentru inspirație nu sunt îndeajuns. Ele sunt doar imboldul către participare. Descoperirea științifică are și ea un cuvânt de spus aici. Ea întărește exemplul uman al artistului sau profesorului și îl poate ajuta să comunice într-un mod mai coerent și mai deschis cu privitorul sau elevul, aprofundând misterul și povestea căilor creației în viața lor. Acestea au rolul lor inițiatic, dar formarea unei gândiri bazată pe raționament științific oferă posibilitatea de clarificare a noțiunilor confuze și de dezvoltare a unei perspective formatoare, și de auto-formare, cu diferite grade de esențializare structurală, pe care astăzi nu le avem. În plus, o astfel de gândire poate rezolva contradicțiile de școală și cadru socio-artistic prin propunerea unui orizont cultural mai cuprinzător – atât istoric, cât și contemporan – deschis către sinteză și esențializare structurală și cultural-semantică. Unicitatea artistului și a operei sale nu se definește prin izolare, ci prin luciditate și putere de pătrundere exploratoare, pe care trebuie să o transmită și privitorului care îl urmează pe drumul creației.
În expunerile prezentate anterior am vorbit despre proprietățile și relațiile structurale care fundamentează SPAȚIUL VIZUAL: CULOAREA și MIȘCAREA IMPLICITĂ. Ele contribuie la alcătuirea MODELULUI MORFOLOGIC. Însă, aplicarea MODELULUI MORFOLOGIC presupune regăsirea sa în reperele compoziționale ale TEMELOR vizuale. Deși credem că temele pot fi modelate oricum, nu este chiar adevărat. Ele au o structură morfologică de ansamblu particulară și prototipică în care sunt inserate obiectele reprezentate, și care ajută la recunoașterea SCENEI NATURALE corespondente vizualizată direct sau indirect.
SPAȚIUL nu se constituie ca stimul extern. El este un orizont procesual intern de fundamentare a realității exterioare și interioare prin HĂRȚI COGNITIVE (1) și CORTICALE (2). Obiectul și ambientul pe care le modelăm și le vizualizăm direct nu sunt SPAȚIUL în sine, ci repere externe stimulatoare, egocentrice și, respectiv, alocentrice (3) de orientare și memorie ale activității de comunicare inter-individuală și corporal-cognitivă. Prin ele ne constituim identitatea corporală și ne regăsim împreună în HARTA COGNITIVĂ a mediul ecologic și social al locului și timpului în care trăim (4). Asigurăm astfel nu doar nevoile vieții de zi cu zi, dar și continuitatea civilizațională și culturală a comunității din care facem parte (5). Baza internă a procesului de spațializare și a memoriei de lungă durată o constituie HĂRȚILE COGNITIVE locomotorii, procesate la nivelul hipocampusului și cortexului medial entorhinal. Acestea sunt cele mai aprofundate științific și experimental în momentul de față. Practic, ele funcționează ca o rețea de coordonate alcătuită din puncte dispuse izometric în jurul corpului, care se activează intern datorită aprinderii CELULELOR GRID când individul trece prin locul respectiv din rețea, în perimetrul fizic locomotor pe care îl ocupă (6).
Relația dintre CULOARE și MIȘCARE oferă caracterul spațial al structurii compoziționale. Avem două rezolvări relațional-spațiale: VOLUMETRICĂ și MORFOLOGICĂ.
1) Rezolvarea VOLUMETRICĂ are ca finalitate reconstituirea ambientului, sau obiectului, stimulator extern – numit MODEL stimulator – ca realitate geometrică și fizică tridimensională exterioară. În teoria percepției vizuale, procesul este numit rotație mentală (7) și este susținut intern la nivelul ariei Brodman, ariei corticale V5 și a cortexului motor parietal și contralateral primar (8). În practica artistică academică, rezolvarea VOLUMETRICĂ este dezvoltată prin sistemele de reprezentare: perspectiva optică, aeriană și anatomia, unificate prin ecleraj (9). Acestea corespund în teoria structurală a renașterii cu noțiunile de DECORUM (decoro it.), CAMPO, și FIGURA sau PERSONA. Ele exprimă categoriile tematice bazate pe recunoașterea de obiecte specifice nișei ecologic-vizuale, proiectate în CÂMPUL VIZUAL uman. În concluzie, prin rotația mentală, proprie relaționării exterioare și VOLUMETRICE, individul uman stabilește reperele vizuale exterioare de HARTĂ COGNITIVĂ locomotoare și motric-corporală, care îl ajută să se orienteze și să acceseze mediul extern prin simțul văzului.
2) Rezolvarea MORFOLOGICĂ are ca finalitate determinarea internă a sensului obiectului FORMEI, pentru orientarea vizuală interioară selectiv-atentivă a privitorului în structura imaginii statice, modelată și reprezentată monodimensional-iterativ. În teoria percepției vizuale, procesele interne neuronale care stau la baza modelării interioare a modulului FORMEI sunt: efectul de coliniaritate (10), efectul de simetrizare (11) – procesate la nivelul ariilor corticale V1, respectiv V3 și V4 – și efectul de mișcare implicită (12) – regăsită la nivelul ariei corticale V5. Ele duc la concretizarea ca țintă corticală a sensului OBIECTULUI MORFOLOGIC în banda morfologică. Aprofundarea constructivă a proprietăților FORMEI are loc, însă, prin corelarea efectelor amintite cu identitificarea suprafețelor compoziționale în HĂRȚILE CORTICALE ale CÂMPULUI VIZUAL proiectat RETINOTOPIC (14). Deși este activată de anumite urme lucrative stimulatoare vizual, sau de obiecte fizice stimulatoare, FORMA vizuală nu este un stimul în sine și nici nu este o proprietate externă a stimulilor vizuali. Ea este o bază topologică de integrare și modelare relațională a materialului cognitiv-vizual prin gândire, la nivelul lobilor pre-frontali (15). Aici reperele exterioare ale suprafețelor reprezentate analitic prin CONSTRUCȚIE, sunt ordonate atentiv-selectiv în reprezentarea sintetică și interioară a FORMEI vizuale, prin raportarea lor la MIȘCAREA IMPLICITĂ a obiectului reliefat.
În critica artistică, din punct de vedere intuitiv, tendința MORFOLOGICĂ poate fi identificată cu SINTETISMUL, curent asociat de H. R. Rookmaker (16) cu Gauguin și grupul nabis. Trebuie, însă precizat că în arta occidental-europeană, preocupările sintetiste depășesc limitele anti-naturalismului lui Gauguin, ale grupului nabis și ale romantismului. Ele se extind în trecut, în paralel cu practicarea volumetriei, și asupra artei barocului, renașterii venețiene și a Țărlor de Jos, adică până la perfecționarea picturii în ulei de in în prima jumătate a secolului al XV-lea, și chiar dincolo de acest moment. În plus, preocupări sintetiste pot fi atribuite și curentelor cu cacter positivist-științific de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. XX, ca impresionismul, pointilismul, fovismul și cubismul. În această perspectivă extinsă, ABSTRACȚIONISMUL este o urmare directă a concepției structurale SINTETISTE istorice, exprimată de Maurice Denis în definiția tabloului ca „suprafață plată acoperită de culori dispuse într-o anumită ordine” (17). Ca urmare, pictorii abstracționiști au renunțat cu totul la reprezentarea exterioară – atât volumetrică, cât și la aparența naturalistă a imaginii lucrării – și au rămas cu figurarea geometrică cea mai simplă, rectiliniară și rectangulară, aplicată concretului suportului de lucru. Astfel, în mod inevitabil, în cadrul MINIMALISMULUI, pictori ca Marc Rothko sau Barnet Newman au ajuns în mod mai mult sau mai puțin intenționat la modelul compozițional morfologic de bază (18).
În concluzie, VOLUMETRIA se constituie vizual ca rotație mentală cu o finalitate navigațională exterioară și de orientare externă motric-corporală și locomotorie datorată HARȚII COGNITIVE (19) – în timp ce MORFOLOGIA se constituie ca reprezentare interioară a compoziției, datorată orientării atentiv-vizuale interne a privitorului în HARTA CORTICALĂ a CÂMPULUI VIZUAL. Probabil din cauza aceasta este mai la îndemână să dezvoltăm latura motric-lucrativă și VOLUMETRICĂ a actului artistic-vizual, cu o cenzură MORFOLOGICĂ scăzută și cel mult intuitivă, pentru că ea ne ancorează într-o realitate exterioară, mult mai accesibilă corporal decât realitatea interioară și implicit-imaginativă a dinamicii MORFOLOGICE atentiv-selective. În momentul de față nu avem posibilități structurale de determinare absolută sau ierarhică a caracterului spațial dominant al compoziției imaginii lucrărilor de artă vizuală. Probabil, unii ar recurge la teste și experimente investigative care să arate activarea formațiunilor neuronale specifice. Este o soluție corectă, dar nu servește decât parțial scopurilor practicii și observării libere vizual-artistice. Ea nu se realizează printr-o simplă expunere la stimuli a privitorului, ci este un act complex de învățare prin receptare și feed-back vizual. Din cauza aceasta, cred că mult mai potrivit ar fi să studiem SPAȚIUL compozițional pe imagini de lucrări cu caracter MORFOLOGIC – alese intuitiv în textul de față – și prin comparație între lucrări cu caracter VOLUMETRIC și lucrări cu caracter MORFOLOGIC într-o prezentare viitoare.
Clasificarea pe TEME picturale a lucrărilor cercetate nu depinde în mod direct de abordarea SPAȚIALĂ a autorului. Putem avea atât spațializare VOLUMETRICĂ, cât și abordare MORFOLOGICĂ pentru fiecare TEMĂ. Cu toate acestea, putem afirma că abordarea VOLUMETRICĂ și reprezentațională exterioară favorizează ierarhizarea academică în genuri minore (peisajul, natura statică și portretul bust, cu mâini și figură întreagă) și majore (compoziții cu personaje, ca portret cu mâini compozițional și scene cu diferite tipuri de subiecte), pentru că există o complexitate constructiv-reprezentațională și intelectuală din ce în ce mai sporită către temele majore (20). Însă, din punct de vedere MORFOLOGIC, TEMELE nu sunt nici despre priceperea reprezentării volumetrice, și nici despre complexitatea semantică a lucrării, ci despre claritatea atentivă a organizării materialului structural (21). O temă majoră trebuie să dețină claritatea și simplitatea morfologică a unei teme minore, fără a fi trecut cu vederea caracterul său scenic. TEMA este, în primul rând, o categorizare cognitivă a SCENELOR NATURALE, datorată recunoașterii vizuale interne și ecologice a obiectelor și proprietăților lor stimulatoare (22). Elaborarea MODELULUI MORFOLOGIC este diferită de aprofundarea morfologică a unei lucrări de artă vizuală. Studiul compoziției complexe a lucrării nu se rezumă doar la relaționarea proprietăților de bază cu efectele corespondente concretizate la nivelul ariilor V1, V3, V4 și V5, extrase ca țintă perceptivă din imaginea proiectată cortical. SCENA NATURALĂ presupune o proiectare detaliată cortical și toporetiniană a câmpului vizual și o categorizare rapidă (23), fundamentată pe repere structurale globale sau de ansamblu, în cadrul cărora pot fi regăsite relațiile proprietăților modelului morfologic de bază. Aprofundarea morfologică direct-observațională a SCENELOR NATURALE este, însă, o sarcină complexă, care ar putea fi îndeplinită doar după multiple aplicații de cercetare structurală și tematic-comparativă. În plus, categorizarea lor tematică presupune procesarea lor în arii non-striate ale CĂII VENTRALE pentru recunoașterea obiectelor stimulatoare reprezentate, cum ar fi: obiecte (24), locuri arhitecturale (25) și naturale (26), chipuri (27), mâini umane (28), și mișcarea corporală biologic-umană (29) – atât în general, cât și cu caracteristicile lor particulare (30).Reprezentarea acestor obiecte recunoscute corespunde în teoria structurală a renașterii cu noțiunile de DECORUM (decoro it.), CAMPO, și FIGURA sau PERSONA și cu tematicile principale ale genurilor academice ca: natura statică, peisajul arhitectural, respectiv, natural, portretul bust, cu mâini, figură întreagă, și, respectiv, compoziția cu personaje. Pentru anumiți termeni este necesară o aprofundare erudită prin precizarea originii etimologice și a domeniilor din care sunt preluate, după cum urmează.
• DECORUM este asimilat la Leonardo cu noțiunea regăsită în tratatele lui Vitruviu, și preluată de Alberti, de unitate și ordine arhitecturală și adecvare a proporțiilor personajelor cu proporțiile edificiilor reprezentate în compoziție (31). Este folosit și cu înțelesul poetic de adecvare a reprezentării personajelor cu vârsta, statutul social și naționalitatea lor, așa cum recomandă Horațiu și Dolce, care sunt folosiți ca sursă de Alberti și Poussin (32). De asemenea, cu sensul scenografic și teatral de adecvare a gesturilor, mimicii și veșmintelor personajelor la statutul lor narativ, social și de vârstă, regăsim termenul în conceperea dialogurilor literare scrise de Baltazare Castiglione în cartea Il Cortigiano, folosită ca model de discuții și comportament diplomatic manierat al curților renascentiste (33). Sinonim cu termenul grecesc prepon, folosit de Aristotel în Retorica, DECORUM își are originea în scrisorile lui Cicero despre retorică, semnificând totala armonizare a părților discursului retoric cu conținutul său semantic, în scopul convingerii auditoriului, și poate fi sinonim cu multe alte noțiuni folosite în acest domeniu (34). În cadrul academic francez, termenul a fost asimilat cu noțiunea de vraissemblance, care accentuează nevoia unității compoziționale în sensul naturalismului reprezentării (35).
• CAMPO este termenul tehnic care, folosit împreună cu piano, definește alături de FIGURA și PERSONA compoziția în renaștere, și chiar în pre-renaștere. Thomas Putfarken (36), urmărind un studiu al termenului realizat de Jeroen Stumpel (37), identifică trei cazuri de CAMPO:
1) Fond aurit, prezent în pre-renaștere (37);
2) Fond regăsit în intervalul dintre personaje, pictat cu aspecte de peisaj aerian sau terestru, acvatic, vegetal sau geologic, care are rolul de a reliefa personajele (36);
3) Fondul exprimat prin termenul de piano, care se referă la planul orizontal pe care sunt așezate personajele; poate fi o sugestie a solului cu detalii geologice, sau un paviment perspectivic care permite o dezvoltare a detaliilor arhitecturale – casamenti – sau a personajelor de diferite mărimi în adâncime (37). Prezent de asemenea în contractele lucrărilor de frescă, dar și în anecdotele despre activitatea pictorilor italieni, evoluția termenului CAMPO redă tranziția mentalității artistice și tehnice a ambianței picturii italiene de la execuții aservite prețuirii materialelor de lucru – ca aurul și ultramarinul – la prețuirea inovațiilor de desen, raport cromatic și reprezentare. Astfel, fondul cel mai prețuit de Vasari, sub influența lui Michelangelo, ajunge să fie cel în care se regăsesc tot personaje cu grade de estompare diferite și de integrare în obscuritatea planului depărtat, așa cum practică Rosso Fiorentino în Logodna Fecioarei (37).
• PERSONA este regăsit alături de FIGURA pentru a preciza asemănarea unui personaj cu o anumită persoană din narațiunea subiectului sau din realitatea contemporană a autorului, într-o scenă de gen sau un portret. Originile termenului se regăsesc la filozofii Greciei antice, unde semnifică masca unui anumit personaj purtată de un actor, anumiți autori latini identificând o omonimie cu sintagma per-sonare (lat.) care indică exprimarea personalității personajului teatral prin exteriorizarea sa verbală în timpul reprezentației teatrale și poetice (38). În secolul al XX-lea, termenul fost preluat în teoria personalității a lui Jung, care îl definește ca metaforă a deschiderii individului către lumea exterioară – umbra sa, ori reversul măștii, fiind tot ceea ce individul nu acceptă despre sine însuși (39). Spre diferență de PERSONA, FIGURA reprezintă modelarea propriu-zisă a personajelor, cu anatomia, proporțiile, gesturile și aparența lor de vârstă (40).
Aplicarea propriu-zisă a instrumentarului cercetării structurale a lucrărilor de artă vizuală presupune urmarea unui șir de etape și operații necesare pentru prelucrarea spațial-compozițională a IMAGINII. Ce este, însă, IMAGINEA? Putem considera:
• IMAGINEA-STIMUL ca fiind urmele lucrative așternute pe suportul de lucru sau reproducerea lor prin tehnici de imprimare – ele nu au relevanță în sine, constituind informația vizuală brută;
• IMAGINEA-ȚINTĂ este rezultatul procesării perceptive a informației vizuale la nivelul nucleilor geniculați laterali și integrată ca țintă perceptivă la nivelul ariilor vizuale V1 și V5. Ea este reperul inițierii filtrării și prelucrării hărților constructive și morfologice ale SCENELOR NATURALE, proiectate topo-retinian pe cortexul vizual ca HARTĂ CORTICALĂ a CÂMPULUI VIZUAL. În cadrul lor, variațiile cu caracter cantitativ recesiv ale suprafețelor sunt simplificate prin integrare în tendințele cantitative de ansamblu – dominante. Se ajunge astfel la hărți cu caracter sintetic în care sunt stabilite vectorial categoriile dimensionale ale suprafețelor și caracterul lor morfologic. Astfel, ETAPELE se desfășoară după cum urmează:
1) IMAGINEA-ȚINTĂ regăsită în SCENELE NATURALE cu caracter tematic;
2) Harta indexurilor cromatice rezultate din filtrarea imaginii reproduse;
3) Harta continuității dominantelor cantitativ-cromatice ale suprafețelor de ansamblu;
4) Harta continuității dominantelor de direcție a delimitărilor suprafețelor de ansamblu;
5) Harta deconstrucției suprafețelor de ansamblu concave și vectorializarea componentelor lor constructive;
6) Harta coliniarizării suprafețelor de ansamblu în cadrul benzilor morfologice;
7) Harta variației distanțelor în MIȘCAREA IMPLICITĂ a componentelor morfologice;
8) Harta (hărțile) iterărilor morfologice și a echilibrării MIȘCĂRILOR IMPLICITE a obiectelor morfologice infra-iterative și trans-iterative.
De asemenea, etapele de reducție în cadrul gândirii modelatoare au diferite grade de reprezentare a relațiilor în sensul esențializator al MIȘCĂRII IMPLICITE, ca reper morfologic de atenție selectivă. Ele pot fi clasificate în reprezentări ale aspectelor CONSTRUCTIV-ANALITICE, ce pot fi urmărite de-a lungul căii ventrale prin:
– identificarea cromatică;
– identificarea cantitativ-cromatică;
– identificarea direcțiilor dominante prin contiguitate cantitativă;
– identificarea suprafețelor de bază;
și în reprezentări MORFO-SINTETICE, ce pot fi urmărite raportat la activitatea V1 și V3 și V4 prin: – coliniarizarea suprafețelor de bază;
– simetrizarea suprafețelor de bază; și în perspectiva inițierii căii dorsale, prin V5 prin:
– sensul suprafețelor de bază.
În aplicațiile care vor urma, etapele ANALITICE cuprind cartografierea componentelor constructive, urmată de deconstrucția, vectorializarea și dimensionalizarea lor. Etapele SINTETICE sunt raportate la prelucrarea componentelor morfologice – de obiect și fond – prin coliniarizarea și dinamizarea implicită a componentelor constructive.
BIBLIOGRAFIE:
(1) Definire hartă cognitivă
Collett, T. S., & Graham, P. (2004). Animal navigation: path integration, visual landmarks and cognitive maps. Current biology : CB, 14(12), R475–R477. https://doi.org/10.1016/j.cub.2004.06.013
Epstein, R. A., Patai, E. Z., Julian, J. B., & Spiers, H. J. (2017). The cognitive map in humans: spatial navigation and beyond. Nature neuroscience, 20(11), 1504–1513. https://doi.org/10.1038/nn.4656
Kitchin, R. M. (1994). Cognitive maps: What are they and why study them? Journal of Environmental Psychology, 14(1), 1–19. https://doi.org/10.1016/S0272-4944(05)80194-X
Nadel, L. (2013): Cognitive Maps; in Handbook of Spatial Cognition. David Waller and Lynn Nadelp (ed.). American Psychological Association. Ch. 8. p. 155-171. O'Keefe, J. & Nadel, L. (1978). The Hippocampus as a Cognitive Map. Oxford University Press.
Schiller, D., Eichenbaum, H., Buffalo, E. A., Davachi, L., Foster, D. J., Leutgeb, S., & Ranganath, C. (2015). Memory and Space: Towards an Understanding of the Cognitive Map. The Journal of neuroscience : the official journal of the Society for Neuroscience, 35(41), 13904–13911. https://doi.org/10.1523/JNEUROSCI.2618-15.2015 (
2) Definire hartă corticală
Bednar, J. A., & Wilson, S. P. (2016). Cortical Maps. The Neuroscientist : a review journal bringing neurobiology, neurology and psychiatry, 22(6), 604–617. https://doi.org/10.1177/1073858415597645
Wandell, B. A., Dumoulin, S. O., & Brewer, A. A. (2007). Visual field maps in human cortex. Neuron, 56(2), 366–383. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2007.10.012
White, L. E., & Fitzpatrick, D. (2007). Vision and cortical map development. Neuron, 56(2), 327–338. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2007.10.011
(3) Repere egocentrice & alocentrice
Shapero, J. A. (2017). Does Environmental Experience Shape Spatial Cognition? Frames of Reference Among Ancash Quechua Speakers (Peru). Cognitive science, 41(5), 1274–1298. https://doi.org/10.1111/cogs.12458
(4) Harta cognitivă a mediul ecologic și social
Boroditsky, L. (2011). How languages construct time. In S. Dehaene & E. Brannon (Eds.), Space, time and number in the brain: Searching for the foundations of mathematical thought (pp. 333–341). Elsevier Academic Press. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-385948-8.00020-7
Fedden, S., & Boroditsky, L. (2012). Spatialization of time in mian. Frontiers in psychology, 3, 485. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2012.00485
Heft, H. (2013). Environment, cognition, and culture: Reconsidering the cognitive map. Journal of Environmental Psychology, 33, 14-25. Morgan, M.J. (2009). Interpretation and Place Attachment: Implications for Cognitive Map Theory. Journal of Interpretation Research, 14, 47 - 59.
(5) Continuitatea civilizațională și culturală prin modele decorative
Hern, W. M. (2016). "Yushin Huemena: Visions of the Spirit World, Art, Design, Medicine and Protective Spirits in Shipibo Ritual", Tipití: Journal of the Society for the Anthropology of Lowland South America: Vol. 14: Iss. 1, Article 1, 1-14. https://digitalcommons.trinity.edu/tipiti/vol14/iss1/1
O’Meara, C., Burenhult, N., Rothstein, M.& Sercombe, P. (2020). Representing space and place: hunter-gatherer perspectives. Hunter Gatherer Research. 4. 287-309. 10.3828/hgr.2018.19.
(6) Celulele grid
Doeller, C. F., Barry, C., & Burgess, N. (2010). Evidence for grid cells in a human memory network. Nature, 463(7281), 657–661. https://doi.org/10.1038/nature08704
Krupic, J., Bauza, M., Burton, S., Barry, C., & O'Keefe, J. (2015). Grid cell symmetry is shaped by environmental geometry. Nature, 518(7538), 232–235. https://doi.org/10.1038/nature14153
Moser, E. I., Kropff, E., & Moser, M. B. (2008). Place cells, grid cells, and the brain's spatial representation system. Annual review of neuroscience, 31, 69–89. https://doi.org/10.1146/annurev.neuro.31.061307.090723
Moser, E. I., Moser, M. B., & Roudi, Y. (2013). Network mechanisms of grid cells. Philosophical transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological sciences, 369(1635), 20120511. https://doi.org/10.1098/rstb.2012.0511
Moser, M. B., Rowland, D. C., & Moser, E. I. (2015). Place cells, grid cells, and memory. Cold Spring Harbor perspectives in biology, 7(2), a021808. https://doi.org/10.1101/cshperspect.a021808
(7) Definire rotație mentală
Drake, J. E., Simmons, S., Rouser, S., Poloes, I., & Winner, E. (2021). Artists excel on image activation but not image manipulation tasks. Empirical Studies of the Arts, 39(1), 3–16. https://doi.org/10.1177/0276237419868941
Shepard, R. N., & Cooper, L. A. (1986). Mental images and their transformations. The MIT Press. Shepard, R. N., & Metzler, J. (1971). Mental rotation of three-dimensional objects. Science (New York, N.Y.), 171(3972), 701–703. https://doi.org/10.1126/science.171.3972.701
Zacks, J. M. (2008). Neuroimaging studies of mental rotation: a meta-analysis and review. Journal of cognitive neuroscience, 20(1), 1–19. https://doi.org/10.1162/jocn.2008.20013
(8) Suport neuronal pentru rotație mentală
Cohen, M. S., Kosslyn, S. M., Breiter, H. C., DiGirolamo, G. J., Thompson, W. L., Anderson, A. K., Brookheimer, S. Y., Rosen, B. R., & Belliveau, J. W. (1996). Changes in cortical activity during mental rotation. A mapping study using functional MRI. Brain : a journal of neurology, 119 ( Pt 1), 89–100. https://doi.org/10.1093/brain/119.1.89
Irina, M. Harris, Gary F. Egan, Cynon Sonkkila, Henri J. Tochon-Danguy, George Paxinos, John D. G. Watson, Harris, I. M., Egan, G. F., Sonkkila, C., Tochon-Danguy, H. J., Paxinos, G., & Watson, J. D. (2000). Selective right parietal lobe activation during mental rotation: a parametric PET study. Brain : a journal of neurology, 123 ( Pt 1), 65–73. https://doi.org/10.1093/brain/123.1.65
Lebon, F., Lotze, M., Stinear, C. M., & Byblow, W. D. (2012). Task-dependent interaction between parietal and contralateral primary motor cortex during explicit versus implicit motor imagery. PloS one, 7(5), e37850. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0037850
Wraga, M., Thompson, W. L., Alpert, N. M., & Kosslyn, S. M. (2003). Implicit transfer of motor strategies in mental rotation. Brain and cognition, 52(2), 135–143. https://doi.org/10.1016/s0278-2626(03)00033-2
(9) Sistemele de reprezentare în programa academică
A Treatise on Painting by Leonardo Da Vinci: Faithfully Translated from the Original Italian, and Digested Under Proper Heads by John Francis Rigaud, London: J. B. Nichols and Son, 1835. Anatomie: p. 13-26; perspectiva liniară: 50-62; ecleraj: p. 96-114, 143-163; perspectiva aeriană: p. 180-194. Goldstein, C. (1996). Teaching art: Academies and Schools from Vasari to Albers. Cambridge, UK: Cambridge University Press.
Summers, D. (1981). Michelangelo and the Language of Art. Princeton, pp. 229, 519749. Vasari, G. (1568). Le vite de’ piu eccellenti pittori, scultori, ed architetti. Ed. G. Milanesi. 9 vols. Florence, 1:168.
Efecte cortical-morfologice :
(10) Coliniaritate
Chow, H. M., Jingling, L., & Tseng, C. H. (2013). Collinear integration affects visual search at V1. Journal of vision, 13(10), 24. https://doi.org/10.1167/13.10.24
Li, W., Piëch, V., & Gilbert, C. D. (2008). Learning to link visual contours. Neuron, 57(3), 442–451. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2007.12.011
Ng, J., Bharath, A.A., & Li, Z. (2007). A Survey of Architecture and Function of the Primary Visual Cortex (V1). EURASIP Journal on Advances in Signal Processing, 2007, 1-17. https://doi.org/10.1155/2007/97961
(11) Simetrie
Bertamini, M., & Makin, A.D. (2014). Brain Activity in Response to Visual Symmetry. Symmetry, 6, 975-996. https://doi.org/10.3390/sym6040975
Bertamini, M., Silvanto, J., Norcia, A. M., Makin, A. D. J., & Wagemans, J. (2018). The neural basis of visual symmetry and its role in mid- and high-level visual processing. Annals of the New York Academy of Sciences, 10.1111/nyas.13667. Advance online publication. https://doi.org/10.1111/nyas.13667
Keefe, B. D., Gouws, A. D., Sheldon, A. A., Vernon, R. J. W., Lawrence, S. J. D., McKeefry, D. J., Wade, A. R., & Morland, A. B. (2018). Emergence of symmetry selectivity in the visual areas of the human brain: fMRI responses to symmetry presented in both frontoparallel and slanted planes. Human brain mapping, 39(10), 3813–3826. https://doi.org/10.1002/hbm.24211
Sasaki, Y., Vanduffel, W., Knutsen, T., Tyler, C., & Tootell, R. (2005). Symmetry activates extrastriate visual cortex in human and nonhuman primates. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 102(8), 3159–3163. https://doi.org/10.1073/pnas.0500319102
van der Zwan, R., Leo, E., Joung, W., Latimer, C., & Wenderoth, P. (1998). Evidence that both area V1 and extrastriate visual cortex contribute to symmetry perception. Current biology : CB, 8(15), 889–892. https://doi.org/10.1016/s0960-9822(07)00353-3
(12) Mișcarea implicită
Akin, B., Ozdem, C., Eroglu, S., Keskin, D. T., Fang, F., Doerschner, K., Kersten, D., & Boyaci, H. (2014). Attention modulates neuronal correlates of interhemispheric integration and global motion perception. Journal of vision, 14(12), 30. https://doi.org/10.1167/14.12.30
Cattaneo, Z., Schiavi, S., Silvanto, J., & Nadal, M. (2017). A TMS study on the contribution of visual area V5 to the perception of implied motion in art and its appreciation. Cognitive neuroscience, 8(1), 59–68. https://doi.org/10.1080/17588928.2015.1083968
Kim, C. Y., & Blake, R. (2007). Brain activity accompanying perception of implied motion in abstract paintings. Spatial vision, 20(6), 545–560. https://doi.org/10.1163/156856807782758395
Kourtzi, Z., & Kanwisher, N. (2000). Activation in human MT/MST by static images with implied motion. Journal of cognitive neuroscience, 12(1), 48–55. https://doi.org/10.1162/08989290051137594
Krekelberg, B., Dannenberg, S., Hoffmann, K. P., Bremmer, F., & Ross, J. (2003). Neural correlates of implied motion. Nature, 424(6949), 674–677. https://doi.org/10.1038/nature01852
Krekelberg, B., Vatakis, A., & Kourtzi, Z. (2005). Implied motion from form in the human visual cortex. Journal of neurophysiology, 94(6), 4373–4386. https://doi.org/10.1152/jn.00690.2005
Lorteije, J. A., Barraclough, N. E., Jellema, T., Raemaekers, M., Duijnhouwer, J., Xiao, D., Oram, M. W., Lankheet, M. J., Perrett, D. I., & van Wezel, R. J. (2011). Implied motion activation in cortical area MT can be explained by visual low-level features. Journal of cognitive neuroscience, 23(6), 1533–1548. https://doi.org/10.1162/jocn.2010.21533
Osaka, N., Matsuyoshi, D., Ikeda, T., & Osaka, M. (2010). Implied motion because of instability in Hokusai Manga activates the human motion-sensitive extrastriate visual cortex: an fMRI study of the impact of visual art. Neuroreport, 21(4), 264–267. https://doi.org/10.1097/WNR.0b013e328335b371
(13) Recunoașterea (suprafețelor) obiectelor în calea ventrală
Blumberg, J., & Kreiman, G. (2010). How cortical neurons help us see: visual recognition in the human brain. The Journal of clinical investigation, 120(9), 3054–3063. https://doi.org/10.1172/JCI42161
DiCarlo, J. J., Zoccolan, D., & Rust, N. C. (2012). How does the brain solve visual object recognition?. Neuron, 73(3), 415–434. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2012.01.010
Roe, A. W., Chelazzi, L., Connor, C. E., Conway, B. R., Fujita, I., Gallant, J. L., Lu, H., & Vanduffel, W. (2012). Toward a unified theory of visual area V4. Neuron, 74(1), 12–29. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2012.03.011
(14) Proiectarea retinotopică corticală a câmpului vizual
Knapen T. (2021). Topographic connectivity reveals task-dependent retinotopic processing throughout the human brain. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 118(2), e2017032118. https://doi.org/10.1073/pnas.2017032118
Press, W. A., Brewer, A. A., Dougherty, R. F., Wade, A. R., & Wandell, B. A. (2001). Visual areas and spatial summation in human visual cortex. Vision research, 41(10-11), 1321–1332. https://doi.org/10.1016/s0042-6989(01)00074-8
Tootell, R. B., Hadjikhani, N. K., Mendola, J. D., Marrett, S., & Dale, A. M. (1998). From retinotopy to recognition: fMRI in human visual cortex. Trends in cognitive sciences, 2(5), 174–183. https://doi.org/10.1016/s1364-6613(98)01171-1
Wandell, B. A., Dumoulin, S. O., & Brewer, A. A. (2007). Visual field maps in human cortex. Neuron, 56(2), 366–383. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2007.10.012
(15) Procese de gândire la nivelul lobilor pre-frontali
Fang, Z., Dang, Y., Ling, Z., Han, Y., Zhao, H., Xu, X., & Zhang, M. (2024). The involvement of the human prefrontal cortex in the emergence of visual awareness. eLife, 12, RP89076. https://doi.org/10.7554/eLife.89076
Freedman, D. J., & Assad, J. A. (2006). Experience-dependent representation of visual categories in parietal cortex. Nature, 443(7107), 85–88. https://doi.org/10.1038/nature05078
Rahnev, D., Nee, D. E., Riddle, J., Larson, A. S., & D'Esposito, M. (2016). Causal evidence for frontal cortex organization for perceptual decision making. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 113(21), 6059–6064. https://doi.org/10.1073/pnas.1522551113
Rainer, G., & Miller, E. K. (2000). Effects of visual experience on the representation of objects in the prefrontal cortex. Neuron, 27(1), 179–189. https://doi.org/10.1016/s0896-6273(00)00019-2
Vishne, G., Gerber, E. M., Knight, R. T., & Deouell, L. Y. (2023). Distinct ventral stream and prefrontal cortex representational dynamics during sustained conscious visual perception. Cell reports, 42(7), 112752. https://doi.org/10.1016/j.celrep.2023.112752
Wood, J. N., & Grafman, J. (2003). Human prefrontal cortex: processing and representational perspectives. Nature reviews. Neuroscience, 4(2), 139–147. https://doi.org/10.1038/nrn1033
(16) Sintetismul
Rookmaaker , H.R (1959). Synthetist Art Theories. Genesis and Nature of the Ideas on Art of Gauguin and His Circle. Amsterdam, Swets & Zeitlinger.
(17) Definiția tabloului
Denis, M. (1920) : Théories 1890-1910: Du Symbolisme et de Gauguin Vers un Nouvel Ordre Classique, quatrleme edition, L. Rouart et J. Watelin (ed.). 6 Place, Saint-Sulpice, 6 Paris-VI e M C M X X.
(18) Descoperirea modelului morfologic de bază
Hess, T. B. (1971). Barnett Newman. Museum of Modern Art, New York. Space: p.73. Mondrian, P. (1986): The New Art-The New Life: The Colected writings of Piet Mondrian, Edited and Translated by Harry Holtzman and Martin S. James, G. K. Hall & Co. Boston. p. 196, 197; p. 392,393.
Newman, B., O'neill, J., & McNickle, M. (1990). Barnett Newman: Selected Writings and Interviews. Space: p. 249-250; object, subject: p. 253; whole form: p. 254.
Rothko M. (2006). Writings on Art, Edited and with an Introduction, Annotations, and Chronology by Miguel Lopez-Remiro. Yale University Press, New Haven and London. p.75-79; p. 119.
(19) Rotația mentală scop ecologic locomotor
Campos-Juanatey, D., Tarrío, S., & Campos, A. (2021). Mental rotation and spatial orientation in maps. North American Journal of Psychology, 23(4), 677–688.
David L. Weatherford: Representing and Manipulating Spatial Information from Different Environments: Models to Neighborhoods in Cohen, R. (Ed.). (1985). The Development of Spatial Cognition (1st ed.). Psychology Press. https://doi.org/10.4324/9780203781654, Ch. 3, p. 43
Farrell, M. J., & Robertson, I. H. (1998). Mental rotation and automatic updating of body-centered spatial relationships. Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition, 24(1), 227–233. https://doi.org/10.1037/0278-7393.24.1.227
Gardony, A. L., Taylor, H. A., & Brunyé, T. T. (2014). What does physical rotation reveal about mental rotation?. Psychological science, 25(2), 605–612. https://doi.org/10.1177/0956797613503174 https://www.proquest.com/scholarly-journals/mental-rotation-spatial-orientation-maps/docview/2642418051/se-2?accountid=17261
Kozhevnikov M, Motes MA, Rasch B, Blajenkova O (2006) Perspective-taking vs. mental rotation transformations and how they predict spatial navigation performance. Appl Cogn Psychol 20:397-417.
Amorim, M. A., Isableu, B., & Jarraya, M. (2006). Embodied spatial transformations: "body analogy" for the mental rotation of objects. Journal of experimental psychology. General, 135(3), 327–347. https://doi.org/10.1037/0096-3445.135.3.327
(20) Genurile minore și majore în academii, cu favorizarea celor majore
Barasch, M. (1985): Theories Of Art: From Plato to Winckelmann, New York University Press, New York & London. p. 342-344.
Belton, R. J. (1996). Art History: A Preliminary Handbook. University of British Columbia. Faculty of Critical and Creative Studies. p. 3-6
Felibien, A. (1667). Preface. In Conferences de l’academie royale de peinture et de sculpture pendant l’année 1667. A Paris : Chez Frederic Leonard...
Goldstein, C. (1996). Teaching art: Academies and Schools from Vasari to Albers. Cambridge, UK: Cambridge University Press. p.63; p.88.
Walsh, L. (1999). Charles Le Brun, 'art dictator of France'. In Art and its Histories, Academies, Museums and Canons of Art. Perry, G. & Cunningham C. (ed.). New Haven : Yale University Press in association with the Open University. p. 93,94.
(21) Reconsiderarea genurilor minore
Boime, A. (1976). The Academy and French Painting in the Nineteenth Century. Yale University Press New Haven & London. p. 133-146.
Zimmermann, M.F. (1999). Painting of Nature—Nature of Painting. A. Burmester, C. Heilmann & Zimmermann, M.F. (ed.). In Bayerischen Staats-gemäldesammlungen cat., Munich (Munich: Klinkhardt und Biermann, 1999). pp.18-55.
(22) Scena naturală
Lauer, T., Cornelissen, T. H. W., Draschkow, D., Willenbockel, V., & Võ, M. L. (2018). The role of scene summary statistics in object recognition. Scientific reports, 8(1), 14666. https://doi.org/10.1038/s41598-018-32991-1
Scimeca, J. M., & Franconeri, S. L. (2015). Selecting and tracking multiple objects. Wiley interdisciplinary reviews. Cognitive science, 6(2), 109–118. https://doi.org/10.1002/wcs.1328
(23) Procesare rapidă
Cohen, M. A., Alvarez, G. A., & Nakayama, K. (2011). Natural-scene perception requires attention. Psychological science, 22(9), 1165–1172. https://doi.org/10.1177/0956797611419168
Evans, K. K., & Treisman, A. (2005). Perception of objects in natural scenes: is it really attention free?. Journal of experimental psychology. Human perception and performance, 31(6), 1476–1492. https://doi.org/10.1037/0096-1523.31.6.1476
Fabre-Thorpe, M., Delorme, A., Marlot, C., & Thorpe, S. (2001). A limit to the speed of processing in ultra-rapid visual categorization of novel natural scenes. Journal of cognitive neuroscience, 13(2), 171–180. https://doi.org/10.1162/089892901564234
Fei-Fei, L., Iyer, A., Koch, C., & Perona, P. (2007). What do we perceive in a glance of a real-world scene?. Journal of vision, 7(1), 10. https://doi.org/10.1167/7.1.10
Greene, M. R., & Oliva, A. (2009). The briefest of glances: the time course of natural scene understanding. Psychological science, 20(4), 464–472. https://doi.org/10.1111/j.1467-9280.2009.02316.x
Kihara, K., & Takeda, Y. (2012). Attention-free integration of spatial frequency-based information in natural scenes. Vision research, 65, 38–44. https://doi.org/10.1016/j.visres.2012.06.008
Vanrullen R. (2008). The power of the feed-forward sweep. Advances in cognitive psychology, 3(1-2), 167–176. https://doi.org/10.2478/v10053-008-0022-3
Identificarea de:
(24) Obiecte
Bar M. (2004). Visual objects in context. Nature reviews. Neuroscience, 5(8), 617–629. https://doi.org/10.1038/nrn1476
Gauthier, I., Skudlarski, P., Gore, J. C., & Anderson, A. W. (2000). Expertise for cars and birds recruits brain areas involved in face recognition. Nature neuroscience, 3(2), 191–197. https://doi.org/10.1038/72140
Tanaka K. (1996). Inferotemporal cortex and object vision. Annual review of neuroscience, 19, 109–139. https://doi.org/10.1146/annurev.ne.19.030196.000545
Tanaka K. (2003). Columns for complex visual object features in the inferotemporal cortex: clustering of cells with similar but slightly different stimulus selectivities. Cerebral cortex (New York, N.Y. : 1991), 13(1), 90–99. https://doi.org/10.1093/cercor/13.1.90
Tanaka, K., Saito, H., Fukada, Y., & Moriya, M. (1991). Coding visual images of objects in the inferotemporal cortex of the macaque monkey. Journal of neurophysiology, 66(1), 170–189. https://doi.org/10.1152/jn.1991.66.1.170
(25) Locuri arhitecturale
Aguirre, G. K., Zarahn, E., & D'Esposito, M. (1998). An area within human ventral cortex sensitive to "building" stimuli: evidence and implications. Neuron, 21(2), 373–383. https://doi.org/10.1016/s0896-6273(00)80546-2
Choo, H., Nasar, J. L., Nikrahei, B., & Walther, D. B. (2017). Neural codes of seeing architectural styles. Scientific reports, 7, 40201. https://doi.org/10.1038/srep40201
Jones R. (2011). Tuning into places. PLoS biology, 9(4), e1001042. https://doi.org/10.1371/journal.pbio.1001042
(26) Locuri naturale
Epstein, R. A., & Ward, E. J. (2010). How reliable are visual context effects in the parahippocampal place area?. Cerebral cortex (New York, N.Y. : 1991), 20(2), 294–303. https://doi.org/10.1093/cercor/bhp099
Epstein, R., & Kanwisher, N. (1998). A cortical representation of the local visual environment. Nature, 392(6676), 598–601. https://doi.org/10.1038/33402
(27) Chipuri umane
Bernstein, M., & Yovel, G. (2015). Two neural pathways of face processing: A critical evaluation of current models. Neuroscience and biobehavioral reviews, 55, 536–546. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2015.06.010
Collins, J. A., & Olson, I. R. (2014). Beyond the FFA: The role of the ventral anterior temporal lobes in face processing. Neuropsychologia, 61, 65–79. https://doi.org/10.1016/j.neuropsychologia.2014.06.005
Duchaine, B., & Yovel, G. (2015). A Revised Neural Framework for Face Processing. Annual review of vision science, 1, 393–416. https://doi.org/10.1146/annurev-vision-082114-035518
Haist, F., Lee, K., & Stiles, J. (2010). Individuating faces and common objects produces equal responses in putative face-processing areas in the ventral occipitotemporal cortex. Frontiers in human neuroscience, 4, 181. https://doi.org/10.3389/fnhum.2010.00181
Kanwisher, N., & Yovel, G. (2006). The fusiform face area: a cortical region specialized for the perception of faces. Philosophical transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological sciences, 361(1476), 2109–2128. https://doi.org/10.1098/rstb.2006.1934
Pitcher, D., Walsh, V., & Duchaine, B. (2011). The role of the occipital face area in the cortical face perception network. Experimental brain research, 209(4), 481–493. https://doi.org/10.1007/s00221-011-2579-1
Rossion, B., Caldara, R., Seghier, M., Schuller, A. M., Lazeyras, F., & Mayer, E. (2003). A network of occipito-temporal face-sensitive areas besides the right middle fusiform gyrus is necessary for normal face processing. Brain : a journal of neurology, 126(Pt 11), 2381–2395. https://doi.org/10.1093/brain/awg241
Scott, L.S., B., S., & Nelson, C.A. (2004). Developmental Neurobiology of Face Processing. In Review of psychiatry series. Casey, B.J. (ed.). (Vol. 23), Ch. 2, 29–68. Washington, DC: American Psychiatric Publish-ing.
(28) Mâini umane
Bracci, S., Ietswaart, M., Peelen, M. V., & Cavina-Pratesi, C. (2010). Dissociable neural responses to hands and non-hand body parts in human left extrastriate visual cortex. Journal of neurophysiology, 103(6), 3389–3397. https://doi.org/10.1152/jn.00215.2010
Conson, M., Polito, F., Di Rosa, A., Trojano, L., Cordasco, G., Esposito, A., & Turi, M. (2020). 'Not only faces': specialized visual representation of human hands revealed by adaptation. Royal Society open science, 7(12), 200948. https://doi.org/10.1098/rsos.200948
Tanaka, K., Saito, H., Fukada, Y., & Moriya, M. (1991). Coding visual images of objects in the inferotemporal cortex of the macaque monkey. Journal of neurophysiology, 66(1), 170–189. https://doi.org/10.1152/jn.1991.66.1.170
(29) Mișcarea corporală biologic-umană
Bellot, E., Abassi, E., & Papeo, L. (2021). Moving Toward versus Away from Another: How Body Motion Direction Changes the Representation of Bodies and Actions in the Visual Cortex. Cerebral cortex (New York, N.Y. : 1991), 31(5), 2670–2685. https://doi.org/10.1093/cercor/bhaa382
Lorteije, J. A., Kenemans, J. L., Jellema, T., van der Lubbe, R. H., de Heer, F., & van Wezel, R. J. (2006). Delayed response to animate implied motion in human motion processing areas. Journal of cognitive neuroscience, 18(2), 158–168. https://doi.org/10.1162/089892906775783732
Orgs, G., Dovern, A., Hagura, N., Haggard, P., Fink, G. R., & Weiss, P. H. (2016). Constructing Visual Perception of Body Movement with the Motor Cortex. Cerebral cortex (New York, N.Y. : 1991), 26(1), 440–449. https://doi.org/10.1093/cercor/bhv262
Urgesi, C., Moro, V., Candidi, M., & Aglioti, S. M. (2006). Mapping implied body actions in the human motor system. The Journal of neuroscience : the official journal of the Society for Neuroscience, 26(30), 7942–7949. https://doi.org/10.1523/JNEUROSCI.1289-06.2006
(30) Caracteristici particulare
Donnelly, N., & Davidoff, J. (1999). The Mental Representations of Faces and Houses: Issues Concerning Parts and Wholes. Visual Cognition, 6(3–4), 319–343. https://doi.org/10.1080/135062899395000
Tanaka, J. W., & Farah, M. J. (2003). The Holistic Representation of Faces. In Peterson, M. A. & Rhodes, G. (eds.), Perception of Faces, Objects, and Scenes: Analytic and Holistic. Oxford University Press. Taylor, J. C., & Downing, P. E. (2011). Division of labor between lateral and ventral extrastriate representations of faces, bodies, and objects. Journal of cognitive neuroscience, 23(12), 4122–4137. https://doi.org/10.1162/jocn_a_00091
Xu Y. (2009). Distinctive neural mechanisms supporting visual object individuation and identification. Journal of cognitive neuroscience, 21(3), 511–518. https://doi.org/10.1162/jocn.2008.21024
Termeni compoziționali:
Decorum:
(31) Vitruviu, Alberti Di Stefano, E. (2021). Decorum. An Ancient Idea for Everyday Aesthetics?. ESPES. The Slovak Journal of Aesthetics, 10(2), 25-38. https://doi.org/10.5281/zenodo.5866405
(32) Horațiu, Alberti, Leonardo / Dolce, Poussin, și alții
Haug, A. & Kröger-Hielscher, A. (2023). "The Concept of decorum in the Design of Architecture and Artefacts. Interdependencies of Form and Material". Materialität und Medialität: Grundbedingungen einer anderen Ästhetik in der Vormoderne, edited by Jan Stellmann and Daniela Wagner, Berlin, Boston: De Gruyter, 2023, p. 27-50. https://doi.org/10.1515/9783110988413-002
Lee, R. W. (1967). Ut Pictura Poesis: The Humanistic Theory of Painting. New York, W.W. Norton. p. 228-235.
(33) Castiglione
Falvo, J. D. (1992): The Economy of Human Relations, Castiglione’s Libro del Cortegiano, Studies in Italian culture. Literature in history ; vol. 5, Peter Lang Publishing, Inc., New York. p. 4.
(34) Cicero Riklius, S. T. (2023). Innovation and Fusion: Sarbiewski’s Th eory of Baroque Literary. In Baroque Latinity: Studies in the Neo-Latin Literature of the European Baroque. Glomski, J., Manuwald, G., Taylor, A. (ed.). Bloomsbury Publishing, Sep 7, 2023. p. 73, 74.
(35) Poussin, academie Goldstein, C. (1996). Teaching art: Academies and Schools from Vasari to Albers. Cambridge, UK: Cambridge University Press. p. 93; p. 235.
Campo, piano, casamenti, figure:
(36) Puttfarken, T. (2000). The Discovery of Pictorial Composition. Theories of Visual Order in Painting 1400-1800. New Haven/London : Yale University Press, p. 110-118. (37)
Stumpel, J. (1988). On Grounds and Backgrounds: Some Remarks about Composition in Renaissance Painting. Simiolus: Netherlands Quarterly for the History of Art, 18, 219.
Persona:
(38) Origine grecească și latină Perlman, H. H. (1968). Persona: Social role and personality. U Chicago Press. p. 4. Sánchez, R.M. (1997). Persona and decorum in Milton's prose, 1997 by Associated University Presses, Inc. p. 35-36. (
39) Psihanaliză Kline, P. (1984). Psychology and freudian theory: An introduction. London: Methuen. p. 38-39 Stein, M. (1998) Jung’s Map of the Soul Chicago: Open Court. p. 108-124.
(40) Cazuri constructiv-anatomice la Leonardo
A Treatise on Painting by Leonardo Da Vinci: Faithfully Translated from the Original Italian, and Digested Under Proper Heads by John Francis Rigaud, London: J. B. Nichols and Son, 1835. Anatomie: p. 13-26.
SURSELE IMAGINILOR EDITATE:
PIET MONDRIAN: COMPOZIȚIE CU GALBEN ȘI ALBASTRU, 1932
https://www.boijmans.nl/en/collection/artworks/2347/composition-no-ii
NICOLAS DE STAËL: AGRIGENTE, 1954
https://francetoday.com/culture/art_and_design/nicolas-de-stael-in-provence/
GEORGES BRAQUE: PEȘTI NEGRI, 1942
https://www.meer.com/en/9380-georges-braque
SANDRO BOTTICELLI: PORTRETUL LUI GIULIANO DE MEDICI, 1478